Un vis de o zi

Paulei, care mă inspiră
și mă îndeamnă să scriu.

Titlul acestui articol este de fapt titlul cărții Paulei Aldescu aka Dunia. Paula și eu ne-am cunoscut acum aproximativ un an și ne-am revăzut săptămâna trecută. Am fost invitată la prezentarea primei ei cărți în București. Un eveniment plin de discuții despre Freud, relații, întrebări și pasaje din carte. Eu încă nu apucasem să citesc Un vis de o zi.

Am reușit să pătrund cartea Paulei ieri, în timp ce eram în tren. A fost perfect contextul pentru a mă bucura de ce se află între paginile cărții și dincolo de ele. Lectura este una lejeră, dar ridică provocări adânci. Personajul central este Petra, care într-o lume onirică populată de relații stereotipe, reușește să trăiască o relație reală din care ar putea oricând să plece, dar preferă să stea.

Citatul care mi se pare că surprinde foarte bine esența cărții este următorul:

“Sufereau amândoi din cauza unui prag al cunoașterii, bărbatul își cunoștea datoriile lumești și își ignora sufletul, femeia își observa sufletul prea mult și lăsa în subsidiar responsabilitățile sociale.”

Câte relații sunt oare erodate într-o astfel de dinamică? Când vom înțelege că importantă e întâlnirea constantă dintre oameni dincolo de orice așteptări? Când se va iniția un dialog, o punte între două persoane care se privesc și se văd atât prin ochii lor, dar și unul prin ochii celuilalt?

Răspunsul cărții la aceste întrebări este unul optimist și veridic. M-a dus cu gândul la Sartre, care ne sugera că important este ce facem noi cu ceea ce s-a făcut din noi. Existențialismul se regăsește printre paginile acestei cărți. Poate de aceea mi-a și plăcut atât de mult.

Vă invit să citiți cartea Paulei. Pe ea o mai găsiți și aici:

https://ddunia.wordpress.com/

Închei printr-un citat al lui Jung referitor la întâlnirile dintre oameni:

“Întâlnirea dintre doi oameni este precum contactul dintre două substanţe chimice: dacă există o reacţie, amândoi suferă o transformare.”

_MG_1819Photo credit: Bogdan Mosorescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s