Despre relația victimă-agresor

Având în vedere întreaga campanie #metoo cu privire la declarațiile femeilor care au suferit diverse abuzuri verbale sau fizice din partea bărbaților, eu am hotărât să scriu despre dinamica victimă-agresor. Aceasta poate exista indiferent de vârsta sau sexul persoanelor implicate și ne este uneori atât de familiară încât ne este greu să o vedem.

Următorul articol are scopul de a descrie și a prezenta dinamica victimă-agresor. Eu încep prin a defini acești termeni:

  1. Victimă=persoană care suferă răul.
  2. Agresor=persoană care își face rău sieși/face rău altei persoane.
    *Răul poate fi stresant sau traumatic.

A face rău presupune:
1. A ști ce faci.
2. A ști consecințele a ceea ce faci.
*A face poate fi un element activ și presupune acțiune sau poate fi un element pasiv și presupune a nu face ( de exemplu: când cineva refuză să privească pe altcineva sau o persoană refuză să vorbească cu o alta și aceste comportamente rănesc cealaltă persoană).
**A face și a nu face sunt în raport cu o persoană alături de care e într-o relație de dependență.
Nota bene: Orice adult e responsabil cu privire la propriul comportament față de orice copil și de alt adult.

Victima de obicei trăiește stări de: greață, neputință, groază, teroare, frică, îngheț, blocaj, confuzie.
Agresorul este atât propria-i victimă, cât și agresor.

Rolurile de victimă și de agresor pot fi oprite prin conștientizare. Câteodată ieșirea din relație este primul pas spre vindecare. Psihicul are capacitatea de a fi sănătos și poate identifica când e victimă și când e agresor.

Din experiența personală, eu am putut vedea că atât femeile, cât și bărbații au interiorizat această dinamică. Ba mai mult, această dinamică vorbește despre traumele fiecăruia, atât ale victimei, cât și ale agresorului.  În diverse contexte rolurile se pot schimba. E foarte posibil ca cineva care a fost abuzat(ă) să facă același lucru, adică să agreseze la rându-i sau să se agreseze.

Ceea ce e important pentru mine e să văd și să descopăr cum există și se manifestă în mine această dinamică victimă-agresor și ce pot face pentru a o schimba. De exemplu, poate că muncesc prea mult, poate că țip pentru a mă face înțeleasă, poate că îmi ignor răul care mi-a fost făcut idealizându-mi viața șamd. În cadrul relației terapeutice eu am putut ajunge să descos acest tip de relație și să țes altceva.

Consider că e foarte bine că există voci care declară că au suferit. Asumarea unei răni e primul pas spre vindecare. Important este ce facem cu aceste voci, cum le sprijinim, cum avem grijă de ele, cum le descoperim pentru a le vindeca și a le oferi ceea ce au de fapt nevoie. Ce-i drept relația victimă-agresor ne este foarte familiară încă, la prima mână cum ar zice cineva. Totuși, adulți fiind suntem responsabili pentru ceea ce facem cu sine, dar și cu alții.

Claritatea alegerilor pe care le facem vine prin cunoaștere de sine și recunoaștere de sine. Din cercul vicios se poate ieși prin relaționare ok, prezență, tandrețe, (re)stabilirea limitelor, posibilitatea de a spune da sau nu când e cazul, răbdare, acceptare, iubire de sine, empatie, contactul cu propriile nevoi.

Referințe bibliografice:

Franz Ruppert- Simbioză și autonomie, Editura Trei, 2015
Cursurile cu Diana Vasile despre traumă și diferite tipuri de traumă din cadrul Masterului de Psihologie și Asistență Psihologică, FPSE, Universitatea București

tQioQsaKRHlX4KTlycC-Aai-gnKG5_kFMrFuanbRrdQ,Em8eZ4AozOBUJFgTzfHRAZ9PG5dHWxC2NDU_TllFdcY,pcvACnJemia3VukeRWcA4GQxvW07nFGa53xAiUOEV00,qs-53MhrCXJk0aobVhXZWjQLvTLBtOYLGNqFo4Zjd3A

Photo credit: Bogdan Mosorescu

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s