Alb/negru… colorat

Stăteam ieri pe un peron de Timpuri Noi. Eu mi-am propus să fiu atentă și prezentă la mine și la ce se întâmplă în jurul meu în diverse contexte. La metrou mi-ar putea aluneca ușor ochii-n telefon. Reușesc totuși să îmi mențin simțurile deschise.

La un moment dat aud:
-Mi-e frică… era o voce de băiat de patru ani pe care îl ținea mama lui în brațe. Eu l-am primit (act ratat în timpul tastării) privit în ochi. Din mine țâșnea duioșia.
Răspunsul primit:
-Păi, cum să îți fie frică?…și-apoi au urmat niște argumente, pe care le-a refuzat pur și simplu creierul meu.

E ok să ne fie frică. E ok să ne bucurăm. E ok să ne arătăm vulnerabilitatea. E ok să bem apă. E ok să spunem trăirilor pe nume. E ok să vedem frica celuilalt și să o validăm. E ok că există frica. E ok să primim frica cu tandrețe. E ok să existe igiena psihică cel puțin la fel de mult și de bine precum igiena corporală.

Când frica încetează a mai fi recunoscută, ea se transformă ușor, ușor într-un mecanism rigid. Un mecanism de totul/nimic, un mecanism de alb/negru, un mecanism de eu/tu, un mecanism de “sau” care exclude orice “și”. E periculos acest fapt atât pentru sine, cât și pentru ceilalți. Eu încerc pe cât posibil să observ mecanismul și să îl dezamorsez la timp. Câteodată reușesc, câteodată reușesc mai puțin.

La nivel de corp îmi apar primele senzații: de la încordarea mâinilor, la spasmul feței, la încordarea spatelui, la tonul vocii răspicat și la privirea tăioasă. Toate acestea se desfășoară în același timp și uneori mi-e greu să observ stimulul care a produs așa situații în mine!

Când mă văd în acele momente, îmi iau timp pentru a mă observa și-a simți ce se petrece în și cum mine. În momentul în care am făcut alegerea de a-mi da timp, ceva în mine deja începe să se relaxeze. O parte din mine deja începe să cuprindă și să îmblânzească “sau”-ul.

Viața oricum are multe de tonuri de gri și atâtea nuanțe de culoare! Ne-o arată pictorii, ne-o spun poeții, ne-o cântă vocile grației, ne-o prezintă anotimpurile. Așa e și cu emoțiile noastre 🙂 Emoțiile de bază să le recunoaștem și să ni le trăim. Pe timp de furtună interioară, cuvintele sunt adevărate resurse.

IMG_1779

Photo credit: Bogdan Mosorescu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s