Viața în ciuda fricii

de Eduardo Galeano

Frica amenință. Dacă tu iubești, atunci vei avea SIDA. Dacă fumezi, atunci vei avea cancer. Dacă respiri, atunci te vei contamina. Dacă bei, atunci vei suferi accidente. Dacă mănânci, atunci vei avea colesterol. Dacă vorbești, atunci vei fi lipsit de muncă. Dacă mergi, atunci vei avea violență. Dacă gândești, atunci vei avea anxietate. Dacă te îndoiești, atunci vei avea nebunie. Dacă simți, atunci vei avea solitudine.

Pentru a avea parte de încurajare este necesar să existe și descurajare. Pentru a te ridica este necesar să știi să cazi. Pentru a câștiga este necesar să știi să pierzi și să știi că asta e viața și atât. Cazi și te ridici de atâtea ori de câte ai nevoie. Există unele persoane care cad și nu se mai ridică niciodată, care sunt în general cele mai sensibile, cele mai ușor de rănit, să zicem că sunt persoanele pe care le doare cel mai tare să trăiască, cele mai sensibile și mai vulnerabile. Și, în schimb, acești nenorociți care se ocupă cu turmentarea umanității, ei trăiesc vieți lungi, aceștia nu mor niciodată pentru că lor le lipsește o glandă pe care o au puțini și care se numește conștiință. E cea care îți turmentează nopțile.

Cred că exercițiul solidarității, când se practică cu adevărat zi de zi, este un exercițiu al modestiei, care te învață să te recunoști în ceilalți și să recunoști măreția lucrurilor mărunte. Aceasta implică denunțarea falsei grandori a lucrurilor mari, într-o lume în care se confundă grandoarea cu imensitatea.

De curând, într-un interviu din Madrid, un ziarist mi-a spus: “Eu când citesc cărțile tale simt că tu ai un ochi în microscop și altul în telescop.”, (râsete) și mi s-a părut o definiție cel puțin bună pentru intențiile mele despre ceea ce mi-ar plăcea să fac scriind. A fi capabil de a privi ceea ce nu se privește, ceea ce merită a fi privit: mici și minuscule lucruri care aparțin lumii anonime, acea lume pe care intelectualii o dezaprobă, acea lume de unde eu cred că se alimentează măreția Universului. Și, în același timp să fiu capabil să contemplu universul de la gaura cheii, adică de la nivelul lucrurilor mărunte. Tocmai aplecarea asupra lucrurilor care sunt mai mărețe, asupra misterelor vieții, asupra misterului suferinței umane, dar și asupra misterului persistenței umane în manie. Această manie a oamenilor, inexplicabilă uneori, de a se certa pentru o lume care să fie doar a câtorva sau să fie infernul majorității.

Capacitatea frumosului. Capacitatea frumuseții oamenilor simpli, a celor mai umili, care se manifestă câteodată într-un cântec sau printr-un graffiti, printr-o conversație oarecare; acea abilitate pe care o dețin copiii. Ceea ce se întâmplă apoi e că noi adulții ne preocupăm să îi transformăm în noi înșine. Astfel le distrugem viețile. Dar e important de văzut ceea ce sunt copiii, sunt toți păgâni.

De curând, eu am suferit o tragedie când mi-a murit camaradul Morgan, cățelul meu. Partenerul meu de multe plimbări care stătea lângă mine și când scriam. Când uitam de mine, și aveam 18 ore de când scriam, cu lăbuța lui îmi zicea: “Hai să mergem, viața nu se termină aici printre cărți. Hai să ne plimbăm împreună.” Așa plecam amândoi. El a murit, iar eu mergeam cu o muzică tristă în suflet. Într-adevăr vorbind de pierderi, pierderea lui Morgan a fost una importantă pentru mine; m-a afectat mult și mi-a rupt o bucată din piept.

Și eram eu așa trist și am ieșit să mă plimb pe aici, prin cartier. Era foarte devreme într-o dimineață. M-am întâlnit cu o fetiță , micuță, care avea cam până în 2 ani și care venea sărind într-un picior din sensul celălalt de mers și saluta iarba, plantele și le spunea: “Bună dimineața, ierbuță! Bună dimineața, ierbuță!”, adică la acea vârstă toți suntem păgâni și toți suntem implicit și poeți. După aceea lumea se ocupă de a ne ciunti sufletul. El m-a întrebat la ce servea utopia și dacă utopia servea la ceva, întrebări la care reflecta zilnic. Priviți voi cum utopia este la orizont și eu nu o voi atinge vreodată, pentru că atunci când fac zece pași către ea, utopia se va îndepărta cu zece pași. Dacă eu merg douăzeci de pași, utopia se va duce douăzeci de pași mai departe.Adică eu știu că nu o voi ajunge vreodată. Pentru ce servește? Pentru a merge, pentru a păși.

Secolul douăzeci care s-a născut anunțând pace și dreptate, a murit în baie de sânge și a lăsat în urmă o lume mult mai nedreaptă decât cea pe care a găsit-o.

Secolul douăzeci și unu, care la fel s-a născut anunțând pace și dreptate, urmează pașii celui anterior.

Eu când eram mic eram convins că tot ceea ce se pierde aici pe pământ poate fi găsit pe lună. Totuși, astronauții nu au găsit pe lună visuri periculoase, nici promisiuni trădate, nici speranțe spulberate; și dacă nu sunt pe lună atunci unde se află? E posibil ca să nu se fi pierdut aici pe pământ și e posibil ca să se fi ascuns aici și așteaptă, ne așteaptă?

Și cum așa, lumea e construită din atomi? Dar nu, lumea nu e făcută din atomi. Lumea e construită din povești a zis acesta.

Bine, eu cred că așa este. Lumea e construită din povești. Pentru că există poveștile pe care ni le spun, pe care le ascultăm, pe care le recreăm, pe care le multiplicăm. Apoi există poveștile care transformă trecutul în prezent și acelea care transformă îndepărtarea în apropiere, ceea ce e departe în proximitate, imposibilul în vizibil. Și lumea e astfel, revelată, o mare de mici focuri. Nu există două focuri la fel. Fiecare persoană strălucește cu propria-i lumină printre celelalte. Există focuri mărețe, focuri mici și focuri de toate culorile. Există persoane cu focuri limpezi care nici nu află vreodată de existența vântului. Și există persoane cu focuri nebune, care inundă aerul de scânteile lor. Alte focuri sunt mai nătângi; nici nu luminează, nici nu ard. Dar sunt alții, alții ard viața cu atâta patos, încât cei care îi privesc clipesc urmărindu-i și cei care se apropie de ei se aprind.

Traducerea am făcut-o după acest text care îi aparține lui Eduardo Galeano.

39868546_2013832848876490_1292115944356708352_n

Photo credit: Bogdan Mosorescu

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s