Gânduri după izolare

Mai presus de orice, starea de sănătate mintală este definită de capacitatea de a te simți în siguranță în prezența celorlalți oameni. Conexiunile sigure sunt esențiale pentru o viață semnificativă și satisfăcătoare. Marea provocare este acceptarea reciprocității: capacitatea de a-i asculta pe ceilalți, dar și de a fi ascultat; de a-i vedea, dar și de a fi văzut.
Bessel van der Kolk

Fie că am stat în izolare de unii singuri, în pereche, cu prieteni sau cu familia, ultimele două luni au fost cel puțin o provocare pentru noi. Tehnologia ne-a adus mai aproape de cei dragi și solidaritatea la nivel mondial ne-a repus în contact cu lucrurile simple. Mereu am fost de părere că detaliile mici fac diferențele mari. Această perioadă de izolare a fost una de recunoaștere a detaliilor pe zile și de a păși mai departe în toată această incertitudine.

Mintea noastră are nevoie de structură și de predictibilitate, iar atunci când acestea se clatină trăiri și senzații de tot felul apar în noi, în corpurile noastre. Fiecare a gestionat cum a putut mai bine ceea ce a trăit și trăiește. Unii au lucrat mult, alții nu au putut face mai nimic, unii s-au retras în sine, alții au fugit către cunoscuți sau ceea ce aveau la îndemână. Oricum ar fi, fiecare a făcut ce a putut mai bine. Am dobândit și mai multă încredere în sănătatea din fiecare pentru că e o adevărată resursă și un izvor constant de energie. Ce anume există în mine și îmi dau voie să (re)creez?

În domeniul online artiștii și-au pus la dispoziție talentele și au creat grupuri și/sau comunități pentru a crește sentimentul de solidaritate, de care avem nevoie cu toții. Concerte, piese de teatru, recitale de poezie, show-uri de stand-up au fost aduse în casele noastre prin intermediul tehnologiei. Mie chiar mi-au alinat zilele și serile și abia aștept să îi văd și live. Ce versuri/poezii/picturi/rânduri m-au alinat în aceste zile?

Nevoia de mișcare, firească de altfel, a fost și ea susținută prin cursuri de pilates, aerobic, zumba, tango șamd. Am descoperit o adevărată resursă prin intermediul claselor de yoga, unde am putut să mă conectez profund cu respirația și cu senzațiile din corpul meu, într-un ritm blând de care aveam nevoie și prin mișcări prietenoase. Am înțeles profund și ce înseamnă să las lucrurile să fie, adică să îmi permit să le accept așa cum le simt în mine. Reversul acestui fapt reprezintă rezistențe, iar acestea vin cu suferință. Durerea e inevitabilă, dar suferința e opțională. Mi-e clar acum acest aspect. Mintea nostră are nevoie să îi fie recunoscute mecanismele și circuitele, apoi acestea să fie acceptate pentru a se liniști măcar puțin. Ce anume mă mișcă pe mine și în ce direcție?

În această perioadă am redescoperit și optimismul tragic, adică faptul de a discerne între ceea ce stă în puterea mea de a face și schimba și ceea ce nu ține de mine. Am avut nevoie zilnic să recunosc cele două aspecte și să îmi dau voie să acționez sau/și stau-după cum era cazul. În plus, se știe că simțul umorului animă atmosfera și diminuează tensiunile din jurul nostru și din corp. Ce mă face pe mine să zâmbesc?

Imaginația își joacă rolul ei, ne ajută să creăm noi construcții acolo unde terenul e prielnic și nu numai. Ochi să avem pentru a recunoaște pământul fertil. Structura urmează clar un curs al vieții în ciuda zidurilor din capul nostru. Mi-am reamintit constant ceea ce poetul Mario Benedetti afirma: Doar Viața e cea care face regulile. Am scris mult în această perioadă mai ales pe hârtie și mi-am dat seama din nou că e o adevărată resursă acest fapt în viața mea. Bine că avem acces la poezie, literatură de specialitate, cărți de tot felul. Timpul acordat acestora e unul investit într-un câștig de lungă durată. Cum aleg să exprim ceea ce am trăit/trăiesc?

Starea de bine a fost o constantă inconstantă la care am lucrat și lucrez zilnic. Grupurile de suport online și terapia personală m-au sprijinit grozav în această perioadă. Recunoștința este deja o rutină la care am clădit și pe care o clădesc cu fiecare pas. Curiozitatea și deschiderea m-au sprijinit în a-mi continua explorările interioare și exterioare alături de oameni dragi, în ciuda distanței. De ce am nevoie eu să mă simt bine/mai bine acum?

Faptul că am lucrat online și am sprijinit alți oameni, atât individual, cât și în grup, mi-a arătat încă o dată multitudinea infinită a resurselor personale și colective de care dispunem. Transformările interioare și exterioare, creșterile personale au loc în orice stare socială, fie ea de urgență, de alertă sau normală. În plus, în urma perioadelor mai stresante, pe lângă stresul post-traumatic, există și o creștere post-traumatică care apare și e recomandabil să avem o avem în vedere. Din ce punct de vedere am crescut eu în ultimele două luni? Ce anume a rămas stabil în viața mea în ultimele luni?

Această normalitate după care mulți tânjim va fi reconstituită în următoarea perioadă. Pentru acest fapt avem nevoie de mult tact, răbdare, disponibilitate, empatie și lucruri concrete pe care să le facem. Fiecare are propriul ritm și propriile-i zbateri conștiente sau nu de care e bine să ținem cont. Blândețea e și ea necesară în comunicare și restabilirea granițelor personale și colective. Cum arată pentru mine normalitatea acum?

Resurse folosite pentru acest articol:

mandala bujori

2 thoughts on “Gânduri după izolare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s