Despre recunoștință

  1. Reper

    Cândva, în ultimul an de liceu, descopeream filosofia. Mi-a atras atenția felul în care ne preda doamna profesoară Florea, o adevărată minte sclipitoare: clar, simplu și la obiect, care uneori era subiect. Făcea, ca orice profesor bun, să pășim în alt timp decât cel al secundelor.

    La fiecare oră îmi sticleau ochii cu fiecare concept. În acel oraș de provincie, din acea clasă de la etajul unu, în acea bancă din lemn scorojit, alături de acea colegă de bancă Anca, ascultam cu gura deschisă cuvintele dumneaei. Manualul era de nedescifrat și rigid. Prezența dumneaei era caldă, curioasă și fermă.

    Atât mi-a plăcut filosofia, încât într-o zi am ajuns să citesc direct din notițele doamnei Florea din facultate, pe care mi le-a pus la dispoziție. Scrisul acela clar și cursiv era pansament pentru mine. Deși eram la profil real, am ales să dau bacul la filosofie.

    Cel mai mult mi-au plăcut filosofii existențialiști: Kierkegaard, Heiddeger, Sartre, Simone de Beauvoir, Karl Jaspers. Am scris eseuri jonglând cu ideile lor. Sprijinul, încrederea și mentoratul doamnei profesoare le-am primit atunci ca pe apă. Datorită acelui cadru interior setat în mintea și în inima mea, pasiunea pentru filosofie și exercițiul constant al scrisului au rămas.

  2. Recunoștința ca și trăsătură de personalitate

    Am dus mai departe curiozitatea față de ceea ce simt în ultima vreme. Mi-a atras atenția un studiu foarte citat din literatura de specialitate, al unor autori englezi. Ei punctează recunoștința ca și emoție, dar accentul e pus pe recunoștință ca și trăsătură de personalitate.

    Recunoștința presupune atenția și aprecierea a ceea ce merge, funcționează în viața noastră. Prin prisma acesteia, în timp, putem vedea schimbări semnificative în sănătatea, dezvoltarea și relaționările noastre.

    Cele două aspecte ale recunoștinței ca și trăsătură de personalitate cuprind pe de o parte emoțiile plăcute resimțite atunci când primim ajutor și sprijin social, dar și faptul de a fi mulțumiți de capacitățile pe care le avem și sarcinile pe care le ducem la bun sfârșit. În cazul meu, resimt recunoștință atât față de doamna profesoară Florea care mi-a fost mentor, dar și față de mine pentru scrierea acestui articol public.

    3. Cum se manifestă?

    Viziunea asupra vieții prin ochelarii recunoștinței, care e diferită de bucurie, optimism și speranță, include:

    -diferențele individuale în trăirea recunoștinței ca și emoție (fiecare trăiește și își exprimă diferit emoțiile)
    -aprecierea față de alți oameni (conștientizarea și punerea în gând/cuvânt/faptă a “mulțumesc”-ului);
    -centrarea pe ceea ce omul are deja (a vedea jumătatea plină a paharului);
    -uimirea în fața frumuseții (ceea ce în limba engleză e redat prin “awe“) ;
    -comportamente care arată recunoștința (ceea ce se vede și se exprimă în exterior: un mesaj scris cu “Mulțumesc”, o îmbrățișare) ;
    -centrarea pe binele din aici (ce îmi face mie bine în acest loc?) ;
    -aprecierea faptului că viața e scurtă (viața e scurtă, dar cât suntem aici măcar să ne bucurăm de dans :);
    -centrarea pe binele de acum (ce îmi face mie bine acum?);
    -exemple sociale pozitive (omul sfințește locul)

    Pentru ca recunoștința să fie considerată trăsătură de personalitate, e nevoie ca majoritatea atitudinilor și comportamentelor de mai sus să se regăsească în viața de zi cu zi a oamenilor. De asemenea, ea reprezintă un adevărat predictor pentru bunăstarea oamenilor și chiar pentru o viață înfloritoare.

    Oamenii care sunt recunoscători se înfurie mai puțin, au relații mai bune și sunt mai puțin vulnerabili la comportamente distructive. În plus, aceștia își dau voie să simtă mai mult, să fie mai deschiși la experiențe noi, să fie mai activi și chiar mai altruiști cu cei din jur.


    4. Cum ne antrenăm recunoștința?

    A. Privirea recunoscătoare asupra propriei persoane, a celor din jur și a societății în general. Brene Brown povestea într-un interviu cum își ia timp pentru a se gândi și a evoca recunoștința față de cei dragi.

    B. Crearea de liste zilnice/periodice cu motive pentru care suntem recunoscători. Acestea pot fi puse sub formă de jurnal, alteori adunate laolaltă într-o cutie/borcan.

    C. Exprimarea recunoștinței prin comportament: să scriem o scrisoare către cineva drag, să dăm un telefon pe care îl tot amânăm, să facem un cadou neașteptat.

    Teoria e bună și avem nevoie de ea pentru a ști ce și cum facem. Mama înțelepciunii rămâne exercițiul. Prin cele de mai sus se poate construi o practică a recunoștinței. Începem cu unul sau două dintre punctele de la A la C și apoi le combinăm într-un mod unic, adaptat nevoilor noastre.



    Pentru acest articol, sursele mele au fost:

    1. https://www.researchgate.net/profile/Alex_Wood30/publication/279558245_Gratitude_-_Parent_of_all_virtues/links/5e8a847ea6fdcca789f7ded5/Gratitude-Parent-of-all-virtues.pdf
    2. https://goop.com/wellness/mindfulness/brene-brown-gratitude-practice/
    3. https://www.dor.ro/sfaturi-scris/
    4. Gratitude and well-being: A review and theoretical integration, Alex Wood, Jeffrey Froh, Adam Geraghty, 2010
Photo credit: Bogdan Mosorescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s