săptămâna aceasta inspirația își face culcuș în mine,
tot așa cum ola se strânge covrig în așternutul cu păpădii.
noaptea mă trage de mânecă să mai privesc un pic.
ceva-mi scapă vederii diurne-
ce-i drept, unele lucruri pot fi privite bine
doar în liniște, la cald și dintr-o parte
singurătatea nu e o alegere,
e un fapt trăit ani mulți până ajungem să credem că face parte din noi.
o târâm de colo colo prin relații crezând că celălalt ne-aruncă-n
fântâna fără apă.
când, de fapt, doar ne-o oglindește.
există
și-o scară
pe care o urc la pas.
tâșnesc din mine cuvintele acestea până ajung la tăgăduirea lor.
ola își face culcuș pe mine în timp ce
inspirația se strânge covrig în așternutul cu păpădii.
