“Janis” la Cinefeel, prin ochii mei

Septembrie. Sâmbătă seara. Cinefeel. Ora 20.00. Janis Joplin. Zâmbetul ei colorat dintr-o imagine alb-negru. Îi știam sfârșitul, nu-i cunoșteam povestea. Am plâns oricum. Cinefeel este singurul cinematograf de artă din Brăila. Am fost întâmpinată cu zâmbete largi și cu bere bună. La intrare am primit doar zâmbetele, iar berea am refuzat-o. Conduceam.

Și-ncepu. Parcă-i intuiam povestea: relații deficitare cu părinții, bullying din liceu, căutarea identității, “copil problemă” pentru familia de origine, pasiunea pentru a cânta, nonconformismul de a fi, nevoia de a-și găsi locul, nevoia de a iubi și de a fi iubită. Toate aceste aspecte sunt atinse în documentar printr-o serie de extracte din scrisorile ei trimise către familie, declarații ale prietenilor, rudelor și persoanelor care au lucrat cu ea, înregistrări video cu Janis, fotografii și muzică.

Zâmbet vesel, ochi triști. Muzica din Janis încă se aude, este o muzică organică ce conține și strigătele copilei Janis. Pe scenă ea reușea să își exprime trăirile. Consumul de droguri arată de fapt o adaptare a nevoii omului de relaționare sănătoasă atât cu sine, cât și cu ceilalți. Într-o societate care încuraja mult mecanismele de supraviețuire, Janis apelează la mecanismul de apărare suprem pentru a ieși din această lume: suicidul.

Eu mă întreb cum ar fi fost pentru Janis dacă ar fi avut cu cine să vorbească, dacă ar fi găsit măcar puțin din spațiul acela sigur de care avea nevoie, dacă cineva chiar ar fi luat-o în brațe pe bune și i-ar fi zis: “Ce minunată ești!”, dacă cineva s-ar fi oprit și ar fi întrebat-o: “Ce te doare? Cum ești azi?”. Mă mai întreb și cum am putea noi să creăm spații sigure în care fiecare să se simtă în largul ei/lui. Mă mai întreb și când fiecare va învăța compasiunea și o va cultiva în relații.

În plus, mi-ar plăcea să ne (re)amintim că identitatea (de orice fel) nu este ceva ce ți se oferă, e ceva ce fiecare construiește/deconstruiește mai mult sau mai puțin conștient, în propriul ritm. “Cine sunt eu?” Rămâne o întrebare simplă care ar putea aduce răspunsuri concludente. Oricum, pe lângă aceste căutări cum-ul face diferența mereu. “Cum mă raportez eu la partea rănită din mine?”

Janis își exprima emoțiile și trăia pe scenă. Pe tine ce te mișcă? Cinefeel te provoacă în fiecare weekend să te conectezi la emoție și să vezi unde te duce. Proiecțiile au loc vinerea și sâmbăta. Programul pentru luna Octombrie îl găsiți aici.

 

42586427_142065870078143_5523153266336071680_n1

Photo credit: Laura Nistor Cernica

Leave a comment